Plante ornamentale si gradina mea

Ianuarie

Se începe înmulţirea pe cale vegetativă (prin butaşi) a unor plante de apartament: violete de Africa, Colocasia, Filodendron. Se seamănă sâmburii de curmal.

Periodic, frunzele mari ale plantelor de apartament se spală cu apă călduţă, pentru curăţirea de praf.

Se începe altoirea viţei japoneze pe butaşi de viţă de Canada.

Dacă iarna este aspră, se vor lua măsuri suplimentare de protejare a plantelor din grădină sau a celor care iernează în balcon (clematita, trandafirii etc).

Se pot pune la înflorire forţată, în apă rece, într-o încăpere răcoroasă, timp de 2-3 zile şi apoi la căldură până la înflorire, ramuri de arbuşti ornamentali, cum ar fi clopoţelul galben şi liliacul.

Februarie

Se pot pune în continuare la înflorire forţată ramuri de arbuşti ornamentali.

Se poate începe butăşitul la crizanteme, hortensii şi cerceluş.

Martie

începe semănatul unor plante în cutii pentru obţinerea răsadurilor în interior.

Se continuă butăşitul unor plante care se înmulţesc pe această cale.

Dacă starea vremii permite, poate să înceapă semănatul unor plante floricole de exterior. De asemenea, poate să înceapă plantarea bulbilor de gladiole şi tuberoze pentru obţinerea timpurie a florilor.

Se instalează adăposturile de polietilenă pentru trandafiri, lalele, bujori, în vederea obţinerii unei înfloriri timpurii.

Se despart rizomii de cana şi se pun în ghiveci.

Spre sfârşitul lunii, în regiunile cu climă mai caldă, dacă starea vremii permite acest lucru, poate să înceapă scoaterea în aer liber a unor plante care au iernat în interior (agave, cactuşi, lămâi etc). Atenţie însă la eventualele pericole reprezentate de îngheţurile târzii şi de brume.

Se pot tunde gardurile vii.

Aprilie

Pe măsura încălzirii vremii, se scot în aer liber plantele de apartament, luându-se măsurile necesare de protejare împotriva soarelui arzător de la miezul zilei (prin acoperirea cu ziare)iar împotriva eventualei căderi a unei brume târzii, este bine să aveţi la îndemână folii de polietilenă pentru acoperirea plantelor.

Se continuă însămânţarea în grădină a diferitelor flori care se înmulţesc prin însămânţare directă (salvia, verbena, condurasii, crăiţele, cârciumăresele).

Se face repicatul răsadurilor la plantele care au fost semănate în cutii sau răsadniţe, în luna precedentă.

Se dezgroapă (desmuşuroiesc) trandafirii şi se efectuează tăierile.

Se începe transplantarea unor plante de apartament, la care este indicată această lucrare.

începe plantarea gladiolelor.

Mai

Continuă plantarea gladiolelor. Se plantează rizomii ce cana şi tuberculii de dalie. Se butăşesc plantele suculente şi cactuşii. Se plantează la locul definitiv răsadurile produse la cutii, ghivece, răsadniţe.

i îl

Se începe udatul şi se aplică primele cantităţi de îngrăşăminte suplimentare.

Iunie

Se face udarea, ori de câte ori este nevoie.

Se înlătură florile scuturate ale trandafirilor pitici şi se scurtează cu o trime lăstarul care a purtat flori, pentru a favoriza emiterea de noi lăstari floriferi.

Se începe semănatul la nalba de grădină, pansele, părăluţe etc. Se scot şi se pun la păstrare bulbii de lalele, narcise, zambile etc. Se face altoirea în ochi crescând la trandafiri. Se tund gardurile vii.

Iulie

Se continuă lucrările de îngrijire din luna precedentă, in special udatul. Este bine ca seara, după asfinţitul soarelui, să se pulverizeze cu apă frunzele plantelor de grădină.

Continuă semănarea plantelor bienale.

Se fac butaşi de muşcată.

August

Se face altoirea în ochi dormind la trandafiri, începe plantarea unor specii floricole bulboase (lalele, narcise, zambile, crini etc), precum şi a lăcrămioarelor, stânjeneilor etc.

Plantele de interior care au fost ţinute în timpul verii la semiumbră se scot acum în plin soare, pentru fortificare (muşcatele, ficusul, filodendronul, colocasia).

Se face butăşirea la cerceluşi şi la muşcate.

Septembrie

Se continuă altoirea în ochi dormind la trandafiri.

Se continuă plantarea speciilor floricole bulboase (lalele, crini, narcise, zambile).

începe plantarea la locul definitiv, în grădină, a speciilor floricole bienale (pansele şi părăluţe).

Octombrie

Se continuă lucrările din luna precedentă. Se scot tuberculii de dalii, bulbii de gladiole şi rizomii de cana. Odată cu răcirea vremii, plantele de apartament de introduc în interior.

Noiembrie

Se protejează împotriva gerului plantele care rămân peste iarnă în grădină (trandafirii se muşuroiesc), precum şi semănăturile de toamnă.

Sunt trecute în regim de repaus plantele care au nevoie de o astfel de perioadă.

Se face îngrăşarea pământului din grădină cu gunoi şi superfosfat şi se sapă adânc.

Decembrie

Atenţie foarte mare la modul de aerisire a plantelor din apartament pentru a nu fi expuse curenţilor de aer rece.

Se continuă butăşirea la muşcate, cerceluşi, violetele de Africa

etc.

înfiinţarea gardurilor vii în jurul locuinţelor, a grădinilor, a spaţiilor verzi, de-a lungul aleilor, este o acţiune ieftină, uşor de realizat şi care contribuie la înfrumuseţarea aşezărilor urbane si rurale.

Extinderea gardurilor vii, mai ales în oraşe, este de asemenea o acţiune depoluantă.

După modul în care sunt întreţinute şi după înălţimea lor, gardurile vii pot fi: tunse, în care caz se realizează anumite forme şi înălţimi (garduri scunde, înalte de maximum 40 cm şi garduri mijlocii, înalte până la 120 cm) şi netunse, în care caz plantele se lasă să atingă înălţimea lor naturală.

Ce specii lemnoase se folosesc pentru gardul viu?

în scopul înfiinţării unei astfel de împrejmuiri se pot folosi atât arbuşti fructiferi, cât si arbuşti si arbori ornamentali.

Din prima grupă fac parte în special coacăzul negru şi caocăzul roşu, iar din a doua merişorul, clopoţelul galben, lemnul câinesc, cununiţa, gutuiul japonez, tuia, liliacul , caprifoiul, zămoşiţa, arţarul, glădiţa, carpenul, fagul, păducelul, alunul, cornul. Pentru gardurile tunse scund (până la 40 cm) se foloseşte mai ales merişorul şi gutuiul japonez.

Puieţii necesari pentru înfiinţarea gardurilor vii se pot procura de la o pepinieră silvică.

Cum se face plantarea puieţilor?

Mai întâi, pe toată lungimea viitorului gard viu, terenul se sapă pe o lăţime de circa 50 cm (socotind că se vor planta două rânduri de puieţi) şi la o adâncime de 30 cm.

Timpul prielnic plantării este primăvara, imediat după topirea zăpezii. Puieţii se plantează pe două rânduri, la distanţa de 15-20 cm între rânduri şi 12-20 cm pe rând, apăsând bine pământul la rădăcini. După plantare, puieţii respectivi se udă (10-20 1 apă la metru liniar de gard), apoi se bilonează ( se face un muşuroi de-a lungul rândurilor de puieţi, înalt de 10-15 cm), iar la sârşit puieţii se retează cu foarfecele de pomi la înălţimea bilonului.

Cum se îngrijeşte gardul viu?

în afară de prăşitul între rânduri cu o săpăligă cu coada scurtă, în primii ani şi de udatul des, o lucrare foarte importantă este tunderea cu regularitate a gardului viu, evident, în cazul gardurilor tunse. De reţinut că tunsul gardului viu nu se va face în nici un caz în perioadele de arşiţă, deoarece lăstarii se pot usca.

Cum se prepară amestecul de pământ pentru plantele de apartament?

Pentru plantele de apartament cultivate în ghivece sau jardiniere se foloseşte un amestec format din pământ de ţelină, pământ de frunze, mraniţa, nisip şi puţin cărbune de lemn pisat (mangal).

Proporţiile în care se amestecă aceste componente diferă în funcţie de specie. Indicaţii în această privinţă aţi putut găsi în cuprinsul acestei lucrări, la principalele plante de apartament.

Read More…

Prezenţa unui buchet de flori tăiate, aşezate cu gust într-un vas cu apă, pe biroul de lucru, pe masa din sufragerie sau pe orice alt suport, înfrumuseţează mult interiorul contribuind la crearea unei ambiante plăcute.

Desigur, dorim ca acestea să-şi păstreze prospeţimea timp cât mai îndelungat şi iată, în continuare, câteva sfaturi utile în această privinţă. Timpul cât florile tăiate îşi păstrează aspectul decorativ depinde de momentul şi felul cum s-a făcut recoltarea lor, precum şi de modul cum sunt păstrate.

în ceea ce priveşte alegerea momentului de recoltare, acesta depinde de tipul florilor. Astfel, unele flori se recoltează când sunt bine desfăcute (ochiul boului, crizantemele, dalia, cârciumăresele, margaretele). Altele trebuie tăiate mai înainte şi anume atunci când se deschide prima floare din tija florală (gladiole, crini, zambile, narcise), sau chiar în faza de boboc (stânjenei, maci, bujori, lalele).

Tăierea bazei tijei florale se face oblic şi este bine ca această operaţiune să se facă sub apă (când se introduce în vas), mai ales la trandafir, liliac şi dalie.

Când se recoltează flori de crin, lalele şi gladiole, trebuie avut grijă să rămână pe fiecare plantă 3-4 frunze, care vor hrăni bulbii care se formează în sol. Deci, să ne gândim şi la producţia viitoare de flori.

în legătură cu păstrarea florilor tăiate, este necesar să se cunoască faptul că acestea pot dura mai mult, dacă apa se împrospătează zilnic. La florile cu tija lemnoasă (liliac, trandafiri, crizanteme, bujori) e bine ca aceasta să se despice puţin la bază, pe o lungime de 2-4 cm, pentru a uşura pătrunderea apei în tijă. Frunzele de pe porţiunea de tijă care se introduce în apă se îndepărtează.

Florile din a căror tijă se scurge un suc lăptos (latex) se ţin cii baza timp de câteva secunde în apă clocotită, iar în cazul crinilor roşii, crinilor de iarnă şi narciselor, pentru împiedicarea pierderii sevei, se introduce baza tijelor în apă fierbinte (50°) timp de câteva secunde. Cât priveşte temperatura apei în care se păstrează florile, ea trebuie să fie mai scăzută pentru plantele ce înfloresc primăvara devreme (ghiocei, viorele, primule, lăcrămioare, lalele, narcise) şi mai ridicată (egală cu temperatura camerei) pentru florile de vară sau cele provenite din culturi de seră.

Read More…

Dăunătorii părţilor aeriene

Puricii de frunze, denumiţi şi afide, sunt insecte sugătoare mici, diferit colorate (verde, galben, negru), al căror atac se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri (mai ales la vârfuri) şi pe bobocii florali. Aceşti dăunători se pot întâlni la cerceluş, garoafe, asparagus, ciclamen, crizanteme, muşcate, ferigi, hortensii, salvie, lalele, leandru, trandafiri.

Plantele atacate prezintă frunzele încreţite, răsucite, decolorate sau chiar uscate.

Combaterea păduchilor de frunze se impune şi pentru faptul că ei contribuie la transmiterea unor boli infecţioase (viroze). Insecticidul ce poate fi folosit în acest scop este Carbetox 0,1-0,3%, un produs care are

Păduchii lânoşi au corpul acoperit cu o secreţie alb-lânoasă şi se întâlnesc mai ales pe cactuşi, ficus, colocasia, filodendron, palmieri, asparagus, instalându-se în colonii, mai ales pe partea inferioară a frunzelor şi pe ramuri.

Organele atacate se îngălbenesc şi se usucă. Combaterea se face ca şi în cazul păduchilor ţestoşi.

Musculiţa albă de seră este un dăunător de dimensiuni mici (1-1,5 mm) cu corpul acoperit de o secreţie ceroasă, albă şi cu două perechi de aripi albe.

Larvele, precum şi insectele adulte, înţeapă frunzele, provocând ofilirea si căderea lor.

Printre plantele atacate de acest dăunător se numără cerceluşul, garoafa, muşcata, salvia, asparagusul, ferigile, condurul doamnei.

Pentru combatere, planta respectivă se scoate afară din cameră şi se stropeşte cu Sinoratox sau cu Carbetox 0,3%.

însă dezavantajul că miroase neplăcut (deci tratamentul nu trebuie făcut în spaţii închise).

în lipsa produselor chimice se poate folosi o zeamă de săpun şi tutun, care se prepară astfel: se înmoaie 40 g frunze uscate de tutun, în cantitatea de 1 1 apă, ţinându-se astfel 1-2 zile. După înmuiere, urmează fierberea timp de 3-4 ore, apoi zeama se strecoară şi se subţiază cu 1,2 1 apă. Separat, se dizolvă 100 g săpun de rufe în 1,2 1 apă. La sfârşit se amestecă cele două soluţii, adăugându-se totodată 100 g spirt denaturat.

Stropirea se face seara (în cazul unei plante de ghivechi, cu pompa de muşte), iar în dimineaţa următoare, planta se pulverizează cu apă curată.

Păianjenii trăiesc în colonii pe partea inferioară a frunzelor, înţepând şi sugând sucul celular la cactuşi, bujori, dalii, garoafe, gladiole, hortensii, liliac, trandafiri, palmieri.

Frunzele atacate se decolorează, se încreţesc pe margini, iar în final se usucă şi cad.

Read More…

Plantele floricole care se înmulţesc prin răsaduri pot fi atacate în această fază de diferite ciuperci din sol care provoacă brunificarea şi înmuierea (putrezirea) bazei tulpinii tinerelor plăntuţe, care pier. Boala se poate întinde în vetre. Deoarece apariţia bolii este favorizată de căldură si umiditatea prea mari, precum şi de lipsa de aerisire şi lumină, imediat ce se observă primele răsaduri atacate, se vor îmbunătăţi aceste condiţii (se întrerupe udatul şi se aeriseşte puternic). Plantele bolnave se smulg şi se distrug, iar locul rămas gol se prăfuieşte cu floare de sulf, ferindu-se plantele sănătoase. Restul răsadurilor se stropesc repetat cu zeamă bordeleză 0,5% sau cu Captan 0,2%.

Pătarea frunzelor poate fi provocată de diferiţi agenţi patogeni (ciuperci, bacterii). Deci, sunt mai multe boli care se manifestă prin pătarea frunzelor. Petele pot fi circulare sau colţuroase. De cele mai multe ori au o culoarea brună, cu marginea roşietică, însă pot fi şi albicioase sau chiar negre.

Read More…

Acestea sunt provocate de diferiţi agenţi patogeni: virusuri (viroze), bacterii (bacterioze) şi ciuperci (micoze).

Virozele sunt boli păgubitoare cauzate de virusuri, agenţi patogeni de dimensiuni foarte mici (vizibili numai la microscopul electronic, prin mărire de câteva zeci de mii de ori).

Aceste boli se manifestă prin anumite aspecte anormale ale frunzelor sau ale întregii plante, cum sunt: mozaicarea frunzelor (alternarea petelor de culoare verde închis cu cele de culoare verde deschis), zbârcirea sau răsucirea frunzelor, lăstărirea abundentă (creşterea haotică a lăstarilor). Virozele sunt greu de combătut şi se întâlnesc la trandafiri, crizanteme, dalii, gladiole, regina nopţii, bujori, muşcate, primule, cârciumărese ş.a.

Read More…

- cloroza (îngălbenirea sau albirea frunzelor), când din solul în care este cultivată planta lipsesc anumite elemente nutritive (azotat, fier, magneziu) sau ca urmare a acţiunii razelor solare prea puternice;

- brunificarea frunzelor începând de la vârf şi de la margine spre centru în cazul în care lipseşte fosforul;

- formarea de frunze mari, însă cutate (boţite), care se decolorează şi până la urmă se brunifică şi cad şi care denotă lipsa potasiului din sol;

- căderea frunzelor, în cazul când planta este ţinută la întuneric, în condiţii de temperatură prea scăzută sau prea ridicată sau în curent. Lipsa luminii poate cauza şi fenomenul de etiolare (alungirea şi decolorarea plantelor).

Plantele floricole cultivate în grădină sau apartament sunt afectaţi de numeroase boli.

Read More…

Desmusuroirea

Prima lucrare, în primăvară, este desmusuroirea trandafirilor pitici, în cazul trandafirilor cu trunchi înalt, dacă protejarea peste iarnă nu s-a făcut prin îngropare, se îndepărtează materialele de protecţie (paie, hârtie). Tăierea este una din cele mai importante lucrări ce se execută primăvara devreme. Prin tăiere se îndepărtează o parte din ramurile tufei şi se scurtează cele rămase. Orientativ, numărul de ramuri care trebuie să rămână la o tufă de trandafiri este de 3 până la 5, în funcţie de vârsta plantei. La soiurile care cresc foarte viguros se pot lăsa 6-7 ramuri. La trandafirii pitici, ramurile de un an reţinute trebuie să se afle cât mai aproape de baza tufei, pentru a se uşura îngropatul peste iarnă.

Ramurile oprite se scurtează, în funcţie de vigoarea soiului, astfel: la 2-4 ochi în cazul trandafirilor cu creştere pitică şi cu ramuri slabe, la 5-6 ochi la cei cu creştere viguroasă şi la 8-10 ochi la trandafirii şi la ramurile cu creştere foarte viguroasă.

La trandafirii urcători se lasă ramuri anuale lungi de 50-150 cm, în diferite puncte ale lemnului vechi, astfel ca să îmbrace bine obiectul de decorat (perete, pergolă). Cu ocazia tăieturilor, se îndepărtează cu fierăstrăul lemnul vechi, bătrân, uscat.

îngrăşarea

La îngrăşarea unei tufe de trandafiri se poate folosi gunoi de grajd bine fermentat (2-3 kg) sau gunoi de păsări (100-200 g). Aceste îngrăşăminte se aplică toamna (odată cu săpatul în jurul tufei), la 2-3 ani o dată.

Se pot folosi şi îngrăşăminte chimice: toamna, superfosfat (25-30 g/m²) şi sare potasică (10-15 g/m²), iar primăvara, azotat de amoniu (15-20 g/m²). în timpul vegetaţiei se poate folosi ca îngrăşământ suplimentar, gunoiul de păsări sub formă de soluţie (500 g gunoi de păsări la o găleată de 10 1 apă). La o tufă se administrează circa 5 1 din această soluţie hrănitoare. Există şi îngrăşăminte mixte pentru trandafiri, care se pot procura din comerţ (îngrăşământ mixt tip I pentru flori).

Udarea

Se efectuează atunci când solul este uscat. Totuşi, nu este necesar ca udatul să se facă zilnic, ca la alte plante din grădină, deoarece trebuie reţinut că excesul de apă provoacă o creştere vegetativă abundentă, în dauna înfloririi.

Lucrarea solului

în timpul verii, pământul se prăşeşte des pentru a fi menţinut reavăn şi lipsit de buruieni, toamna sau primăvara viitoare, pământul din jurul tufelor se sapă mai adânc (până Ia o adâncime care să evite vătămarea rădăcinilor).

îndepărtarea lăstarilor sălbatici

Toţi lăstarii porniţi din portaltoi trebuie îndepărtaţi imediat pentru a nu înăbuşi altoiul.

Read More…

Perioada de plantare este toamna (octombrie-noiembrie) sau primăvara (martie-aprilie). înainte de plantare se face fasonarea rădăcinilor, scurtându-se cele lungi şi groase la 15-20 cm, iar celelalte subţiri la câţiva centimetri. Totodată se reţin numai 2-4 ramuri care se scurtează la 4-5 muguri.

Rădăcinile fasonate se introduc într-o mocirlă (o pastă formată din pământ, gunoi de vită şi apă). Groapa de plantare trebuie să fie mare, 40-50 cm diametru şi 40-50 cm adâncime. în groapă se face un muşuroi de pământ pe care se aşează rădăcinile în aşa fel ca planta să fie introdusă până la colet sau cu 2-3 cm mai adânc. Pământul folosit pentru acoperirea rădăcinilor se amestecă cu puţină mraniţa (circa 2 kg la groapă). La sfârşitul plantării se face udatul şi se ridică un muşuroi la baza plantei.

în cazul trandafirilor cu trunchi înalt este indicat ca plantarea să se facă înclinat, pe direcţia rândului (40-50°), pentru ca toamna, aceştia să se poată îngropa în pământ fără a se rupe la aplecare.

Read More…

înmulţirea soiurilor nobile de trandafiri se face prin butaşi şi prin altoire.

Cum se face butăşirea trandafirilor?

înmulţirea prin butaşi este lesnicioasă, însă nu se poate efectua la toate soiurile, deoarece numai lăstarii şi ramurile trandafirilor cu lemn moale au însuşirea de a înrădăcina atunci când sunt puse în nisip sau pământ. Se pot înmulţi prin butaşi mai ales trandafirii poliantha (c-flori mici şi numeroase, aşezate în buchet), precum şi unii trandafiri urcători. Butaşii se pot face vara (butăşire în verde) sau toamna târzi (butăşire în uscat).

în timpul verii (iunie-iulie-august), butaşii verzi se pregătesc di lăstari care au înflorit, cu lungimea de 10-45 cm, lăsându-se la vâ numai două frunze, care se ciupesc la jumătate. Lăstarii se taie la ba" imediat sub un ochi, iar la vârf cu 1-2 cm deasupra ultimului ochi Pentru această operaţiune foloseşte un briceag bine ascuţit.

Pentru înrădăcinare, butaşul se poate planta în ghivece sau lădiţe cu nisip în care aceştia se înfig la circa 3-4 cm adâncime. Pentru a asigura umiditatea necesară, nisipul din ghiveci se menţine în permanenţă reavăn, iar butaşul se acoperă cu un borcan de sticlă. în primele zile, butaşii se pulverizează zilnic cu apă. Plantarea se poate face, în aceleaş’ condiţii, chiar şi direct în grădină. La butăşirea în uscat, butaşii reprezin"* porţiuni de ramuri anuale, lungi de 15-25 cm, care se pregătesc toamn după căderea frunzelor. Aceşti butaşi se păstrează peste iarnă la nisip (în pivniţă) şi se plantează primăvara, pe un strat, sau în ghivece cu pământ nisipos.

în toamna următoare, după înrădăcinare, butaşii se pot planta la locul definitiv.

Cum se face înmulţirea prin altoire?

Toate soiurile de trandafiri se pot înmulţi prin altoire, pe puieţi de măceş. Puieţii de măceş se pregătesc astfel: vara (în luna august), când fructele de măceş au culoarea verde-gălbuie, se recoltează, se zdrobesc şi apoi se însămânţează imediat (cu pulpa zdrobită), în şănţuleţe adânci de 3-4 cm şi distanţate la 20-30 cm. Deci, nu trebuie făcută greşeala de a se recolta fructele mai târziu, când au culoarea roşie deoarece, în acest caz, seminţele vor răsări mai greu (aproximativ peste 2 ani).

Toamna, peste stratul semănat se aşează mraniţa sau frunze uscate, în cursul anului viitor se plivesc de buruieni şi se udă la nevoie. Toamna, după căderea frunzelor, puieţii portaltoi de măceş se scot şi se plantează (cu un plantator) într-o parcelă de teren anume pregătită, la distanţe mai mari (60 cm între rânduri şi 20 cm pe rând), în vederea altoirii. Se vor folosi în acest scop numai puieţi care au o grosime la colet de 4-5 mm. Restul puieţilor se vor replanta pentru fortificare. înainte de plantare, puieţii se fasonează, li se scurtează rădăcinile (rădăcina principală la 20 cm, iar cele secundare la circa 1 cm) şi tulpina (se opreşte o singură tulpină, care se scurtează la 18-20 cm). Altoirea acestor puieţi se face în ochi crescând (mai-iulie) sau în ochi dormind (august-septembrie).

Pentru amatorii care doresc să practice personal altoirea trandafirilor, prezentăm mai jos câteva amănunte în legătură cu modul în care trebuie efectuată această lucrare. Mai mult folosită este altoirea în ochi dormind. Când se urmăreşte obţinerea trandafirilor sub formă de tufă, altoirea se face imediat sub colet (pe rădăină), pentru a feri lăstarul altoi de uscăciune şi ger, precum şi pentru a împiedica apariţia de lăstari sălbatici din portlatoi. Coletul este porţiunea care face trecerea între rădăcină şi tulpină.

Read More…