header image

PLANTE DE GRADINA

Posted by: Mihaela Barcaceanu | January 2, 2010 | No Comment |

Nemţişorii – Delphinium

Există numeroase specii de Delphinium, dintre care unele sunt anuale, iar altele perene. Cele de talie înaltă sunt folosite mai mult ca flori tăiate, iar cele cu port mijlociu sau pitic se cultivă pentru decorarea grădinilor (în ronduri, rabate, grupuri).

Florile sunt dispuse în formă de spic, de diferite culori (roşii, roz, albastre, albe).

întrucât plantele de nemţişori suportă mai greu transplantatul (răsădirul), în mod obişnuit înmulţirea se face prin însămânţare directă în câmp, fie toamna în octombrie-noiembrie, fie primăvara în martie. Distanta între rânduri variază în funcţie de înălţimea soiului, de la 20 la 40 cm, urmând ca pe rând plantele să se rărească la 10 – 15 cm. înfloreşte frumos, mai ales dacă este cultivat în locuri însorite.

Micşuneaua, mixandra – Matthiola

Micşuneaua, plantă cunoscută încă din evul mediu, se cultivă atât în grădină cât şi în ghivece sau jardiniere, care se păstrează pe balcoane sau ferestre, pentru florile sale plăcut mirositoare şi care pot fi diferit colorate (albe, roz, roşii, violete), simple sau involte.

Mai cunoscută este mixandra de vară (Matthiola incana annua), care înfloreşte în perioada iunie-august şi se înmulţeşte prin seminţe.

însămânţarea se face în răsadniţe sau lădiţe, în perioada februarie-martie. Când plantele au 2 – 3 frunzuliţe se face repicatul.

Răsadurile se plantează la loc definitiv în lunile aprilie-mai, la distanţa de 25 – 30 cm, într-un teren bine îngrăşat din toamnă, situat în loc însorit.

Dintre plantele apărute într-o cultură de micşunele, numai 50-60% vor avea flori involte. Acestea se cunosc încă din primele faze ale creşterii, deoarece răsar primele şi au frunzele mai înguste, colorate verde deschis.

Dacă dorim să avem un procent cât mai mare de plante cu flori involte, se va face o selectare a răsadurilor încă de la repicare, după criteriile arătate, sau plantatul răsadurilor se va face mai des (la 10-15 cm), urmând ca după înflorire să se îndepărteze plantele cu flori simple.

Trebuie ştiut însă că plantele cu flori involte nu produc seminţe.

în ceea ce priveşte îngrijirea culturii de micşunele, insistăm asupra necesităţii udatului abundent după plantare, evitând însă udarea frunzelor, ceea ce ar putea produce îngălbenirea lor. în timpul vegetaţiei, nu este permis ca apa să stagneze pe stratul respectiv. în vederea obţinerii de seminţe care vor da în anul viitor plante cu procent mare de flori involte, este indicat ca după înflorire să se înceteze udatul, iar la recoltare să se reţină numai fructele (silicvele) mai scurte.

Regina nopţii – Nicotiana

Plantele acestei specii floricole sunt înalte de 80 – 100 cm, purtând flori iubuloase, albe, plăcut mirositoare, mai ales noaptea şi în zilele noroase, pentru care motiv se cultivă în grupuri, mai ales în preajma ferestrelor. Se poate cultiva şi de-a lungul gardului sau al aleilor din grădină.

Regina nopţii se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în răsadniţă sau lădite (martie-aprilie). Răsadurile se repică o dată, iar plantarea lor definitivă se face în luna mai, după trecerea pericolului de brume de primăvară, la distanţa de 40 – 50 cm.

însămânţarea se poate face şi direct în grădină, pe la sfârşitul lunii aprilie.

Pământul preferat de regina nopţii este cel permeabil, însorit, bine îngrăşat şi lucrat. înfloreşte mulţumitor şi în condiţii de semiumbră.

în timpul vegetaţiei se aplică câteva îngrăşări suplimentare, iar în perioadele secetoase se face cât mai des udatul. Pentru menţinerea umidităţii solului se poate aplica mulcirea, adică acoperirea spaţiului dintre plante cu gunoi semidescompus. înfloritul durează mult timp, din luna iunie până toamna târziu.

Seminţele de regina nopţii îşi menţin capacitatea de germinaţie

circa 4 ani.

Petunia – Petunia

Petunia este o floare aproape nelipsită în parcuri şi grădini. Poate fi cultivată şi pe balcoane (în jardiniere sau în ghivece). Din specia Petunia hybrida, care este cea mai cunoscută, fac parte numeroase soiuri, ce se deosebesc între ele după talie, formă şi coloritul florilor.

înălţimea plantelor variază între 20 şi 80 cm, existând petunii înalte, mijlocii şi pitice. Florile au forma de pâlnie şi pot fi diferit colorate (unicolorate sau pestriţe), simple sau involte (ca nişte garoafe). înflorirea are loc din iunie până toamna. înmulţirea se face prin seminţe. Se însămânţează în perioada februarie-aprilie, în răsadniţe sau în lădiţe, într-un amestec de pământ de frunze şi nisip.

Semănatul se face la suprafaţă, iar până la răsărire, cutia respectivă se ţine acoperită cu geam şi hârtie.

Se va avea în vedere ca udatul tinerelor plante să se facă moderat.

Pentru obţinerea unor răsaduri de calitate este bine ca acestea să se repice când au apărut primele frunze adevărate. Plantarea răsadurilor în grădină se face în luna mai, la distanţa de 20-40 cm (în funcţie de talia soiului respectiv). însămânţarea petuniei se poate face şi direct în grădină, în luna mai. în acest caz, plantele vor înflori mai târziu. Pentru înmulţirea petuniilor cu flori involte se practică butăşirea, din plante aflate în cultură, în perioada iulie-august. Petuniile înfloresc frumos şi bogat atunci când sunt cultivate pe terenuri însorite, afinate, permeabile şi îngrăşate. în condiţii de semiumbră, înflorirea este mai slabă. în ge­neral, petuniile cu flori mari sunt mai pretenţioase la lumină şi căldură.

în timpul vegetaţiei, pe lângă lucrările obişnuite de îngrijire, se recomandă să se facă ciupitul şi îngrăşarea suplimentară. Ciupitul constă în îndepărtarea vârfului plantei, atunci când are înălţimea de 10-15 cmj Prin această lucrare se realizează o ramificare a plantelor şi deci ql înflorire mai bogată.

îngrăşarea suplimentară se face de 1-2 ori, putându-se folosi înl acest scop o soluţie nutritivă de gunoi de păsări (1 parte gunoi la 10 j părţi apă). Udatul petuniilor trebuie să se facă mai moderat. Plantele) bătrâne se pot tunde sau scurta cu scopul de a le reîntineri, forţându-le j să dea lăstari laterali, care să învioreze înflorirea. Seminţele de petunii J îşi păstrează puterea de germinaţie 3-4 ani.

Brumărelele sau scânteiutele – Phlox

Brumărelele sunt plante înalte de 15-50 cm, cu flori având corola în formă de pâlnie cu 5 diviziuni. Culorile pot fi variate, însă sunt foarte vii. De altfel, denumirea ştiinţifică a acestei flori derivă de la: cuvântul grecesc phlox, care înseamnă flacără.

în grădină se cultivă specii anuale şi perene de brumărele. în celej ce urmează, ne vom ocupa de o specie anuală mai răspândită, Phlox dnimmondii, a cărei înflorire durează din iunie până toamna. Culturaj acestei specii se face prin răsaduri sau prin însămânţarea directă, înl grădină.

în vederea obţinerii răsadurilor, însămânţarea se face în răsadniţe sau lădiţe (februarie-martie-aprilie), urmând ca plantarea lor în grădină să se facă la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai (suportă brume uşoare), la distanţa de 20-25 cm. însămânţarea directă în grădină se \ face în luna aprilie, la distanţa de 20-25 cm între rânduri, urmând ca după răsărirea plantelor, acestea să fie rărite pe rând la 10-15 cm.

însămânţarea brumărelelor se poate face şi toamna (septembrie), în acest caz, plantele răsărite trebuie protejate peste iarnă, prin acoperirea stratului cu frunze uscate.

Planta înfloreşte frumos când este cultivată pe terenuri uşoare, însorite şi îngrăşate cu un an înainte.

în timpul vegetaţiei, brumărelele se udă pe timp secetos şi se ciupesc vârfurile tulpinii (când planta are înălţimea de circa 15 cm), în vederea realizării unei ramificări bogate a plantelor.

Brumărelele se pot folosi şi ca plante de ghiveci.

under: Plante ornamentale cultivate in gradina
Tags: ,

Leave a response -

Your response:

Powered by WP Hashcash

Categories